V.And you can see my heart beating


(Rihanna-Russian Roulette)

Era cald.Sufocant de cald si in fiecare secunda noi puseuri navaleau in trupul meu,sufocandu-ma.Ma simteam obosita si in acelasi timp stiam ca dormisem mult.Pleoapele mele erau grele,iar capul zvacnea dureros.

Exista insa ceva ce durea mai tare.Pieptul meu ameninta sa se sparga in mii de bucati,pentru a scapa de chin.Caci acum,lucida,imi aminteam totul:Mark,plecarea,suferinta mea,intoarcera,furia.Intoarcerea…

Aceasta idee mi-a provocat un bum mintal.Se intorsese la mine…Apoi teama,indoiala m-au izbit:daca plecase,iar acum eram din nou singura,singura de-a dreptul.Un spasm mi-a strabatut intregul corp,si am simtit un pumnal infigandu-se in inima mea,deja prea suferinda.

M-am ridicat si,cu o sfortare supraomeneasca,am deschis ochii.Era acolo…Statea in fata ferestrei,cu o expresie pierduta pe chip,privind spre cerul innorat astazi,ca de obicei.

Printre buzele mele,numele sau a razbatut ca o chemare pierduta.

-Mark…

Sunetul fusese slab,dar in incaperea tacuta,semanase cu un tipat.El s-a intors cu un gest brusc,si si-a atintit privirea asupra mea.

Eu l-am privit cu atentie,incercand sa ii descifrez expresia : furie , manie , durere , afectiune…toate la un loc?Nu puteam stii,dar ochii sai,complet negri (negri?) ma ardeau,asa ca mi-am intors privirea.Am auzit un fosnet,iar in secunda urmatoare,el se afla langa mine.

M-am intors,incercand sa ii studiez pozitia.Era cu siguranta furios,suparat…Avea falcile stranse,mainile in pumni,si un rid fin i se ivise deasupra nasului.Acel rid…stiam ce inseamna:dezamagire.Nu il mai vasusem pe fata sa,dar era unul din gesturile mele obisnuite,gest pe care i-l impartasisem si lui,atunci cand vorbeam de pierdera oamenilor pe care ii iubisem.Pe care ii iubisem….Aveam oare un ‘dar; din nastere,de a pierde oamenii ce ii iubeam,de a ii indeparta de mine?

O lacrima de disperare mi-a aparut in coltul ochiului.Urma sa plece.Dar nu din vina sa,din vina mea.Eram doar eu,asemeni unui magnet ce,asezat la pol gresit,respinge ceea ce,in mod normal,ar trebui sa apropie.Ma simteam impovarata de descoperirea unui fapt oarecare ce il ridicasem la grad de lege.Ii respingeam pe cei ce ii iubeam.

Inainte ca o a doua lacrima sa apuce sa cada pe obraz,mana sa a poposit pe obrazul meu,stergand-o.I-am prins mana si am apasat-o pe obrazul meu.Era rece,asa de rece….I-am mangaiat,la randul meu,obrazul sau,ciudat de rece si tare si i-am urmarit expresia schimbandu-se.Ochii sai negri erau acum blanzi,tandri.

Pe o voce joasa,calda,in care se citea afectiunea,a intrebat:

-De ce ai facut asta?

In acele momente m-am simtit ca un copil prostut si iresponsabil,ce incearca sa explica ce a facut,in conditiile in care stie ca nu va fi pedepsit,desi o merita pe deplin.

Un nou val de durere m-a izbit.Cum as putea explica?Ii spusesem adevarul cand se intorsese,acum nu stiam daca pot sa o mai fac.Il iubeam mult.Era singura fiinta cu care puteam vorbi,caruia ma puteam destainui,in bratele cui puteam plange,singurul pe care il puteam iubi.Imi era tata,frate,iubit.Era punctul meu de sprijin,singurul ce imi ramasese.O data cu plecarea sa,pamantul pe care stateam se prabusise incet,incet,si dezvaluise un abis in care ma prabusisem si din care putusem sa ies singura.Cum puteam sa ii spun astea,fara sa il sperii,sa ii explic ce rol joaca el in viata mea inspida,fara a il face sa se teama?

Am tras aer in piept si am soptit:

-Nu e simplu..

Vroiam sa continui,dar lacrimile ma inecau,si suspinele inabusite imi apasau pieptul,gatuindu-ma.

Cumva,a inteles.Si-a deschis bratele iar eu m-am cuibarit la pieptul sau,dand frau liber lacrimilor si suspinelor.Nu stiam daca era durere,usurare,sau putin din amandoua,dar era mult mai bine sa ma descarc.Era asa de rece si tare,de parca m-as fi sprijinit de o piatra,dar fiindca il iubeam asa de tare nici o perna oricat de moale nu ar fi fost asa recomfortanta.

-Niciodata nimic nu e simplu,Brenda.Niciodata,mi-a soptit el in ureche pe un ton suav.

Inima ma durea de-a dreptul.Ce ma fascina si ma speria le acest om al misterului,despre care nu stiam nimic poate cu exceptia numelui sau si cateva aspecte al vietii sale din ultimile luni?…

Un fior mi-a facut sangele sa inghete.Toate intrebarile de demult reveneau in mintea mea,si ma temeam de ce ar putea ascunde adevarul din spatele raspunsurilor.Trebuia sa aflu chiar acum,sa stiu care era misterul din spatele ochilor sai ce isi schimbau culoarea,spre a ma innebuni.

M-am smucit din imbratisarea sa si am fugit spre un scaun din cealalta parte a camerei,incercand sa imi domolesc ritmul respiratiei si ferindu-ma sa il privesc in ochi,desi nu reuseam.

In ochii sai se citea teama si disperare,intr-un fel in care mi-a facut inima sa pulseze de durere si sa simt dorinta sfasietoare de a fugi in bratele sale protectoare.

In loc de asta,mi-am pastrat cumpatul si l-am privit in ochi,cu un zambet calm atat de fals incat si mie imi era sila.

-S-a…intamplat ceva?a intrebat el pe o voce in care incerca sa isi disimuleze nelinistea ce pusese stapanire pe el.Dar ochii il tradasera.Il stiam destul de bine incat sa vad ca reactia mea il luase prin surprindere.Niciodata,dar chiar niciodata nu il mai respinsesem.

Insa acum ne aflam fata in fata,de parca intre noi se pusese un zid invizibil,pe care trebuia sa il daramam cu orice pret.Cel putin eu,una,eram dispusa sa mor incercand.

-In mod deosebit,nu.

Vocea mea pastra detasarea,insa era evident ca ma sfortam sa fac asta.Privirea sa era grandioasa,maiestuoasa,iar eu eram o simpla orfana.Mi se parea greu sa continui,dar tineam la decizia mea.

-Atunci?a intrebat el,si tonul ii era usor schimbat.

-Este vorba…Este vorba de tine,Mark.Nu stiu nimic despre tine,cu exceptia unui nume,ce ar putea fi fals.Esti rece,si tare.Ochii tai erau rosii cand te-ai intors,acum sunt negri ca smoala.Lipsesti mult timp,si mananci mai nimic.

Desi ma inflacarasem,ii dadeam seama ca eram un dezastru.Ceea ce spuneam erau simple afirmatii si pareri,supozitii proprii,si pe masura ce le rosteam,chiar si eu le negam si le vedeam exagerarea si nonsenul.Ceea ce nu stiam era ca Mark decisese in acea seara sa sparga acele bariere,ultimele ce ne legau.

Niciodata nu ma simtisem in vreun fel inegala in comparatie cu el,desi in timp am inteles ca experienta sa nu se puteam masura.Acum dorea sa imi dea adevarul pe tava,cu tot ce implica el.

-Deci?a intrebat el pe un ton soptit.

-Deci…ce inseamna astea?Sunt eu nebuna sau tu ascunzi ceva?

Un oftat scurt a iesit ca un suierat din gatul sau.

-Ceasul adevarului…Ceea ce vrei tu sa afli este un adevar mai vechi decat lumea si va dainui etern,caci se leaga de istoria lumii,si cine stie daca vei vrea sa crezi ceea ce spun.Chiar vrei adevarul,indiferent de unde vine si cat de suprarealist este?

-Da.

Nu il vroiam,dar nu puteam trai fara el.Era o conditie necesara a vietii mele,un obstacol care trebuia depasit,si nu ocolit.

El mi-a zambit machiavellic,iar ochii i-au sclipit nepamantean.Abia atunci am inteles ca aceasta realitate era una teribila,si intrarea mea in aceasta lume era un pact definitiv.

-Vampir,strigoi,sugator de sange,spune-mi cum vrei.Iata adevarul.

Cuvintele sale sunau ca o condamnare.Corpul meu a fost izbit de spasme puternice.Tremuram cu putere,si suspinam zgomotos.Cand am intors din nou capul spre el,linistea i se citea pe chip si ochii sai erau din nou blanzi.

-Nu imie e  teama,am murmurat eu,desi pana si un copil ar fi fost convins de contrariu.

-Ba da,iti e,a soptit el cu senzualitate in urechea mea,si respiratia sa rece ma infiora.Ti-e foarte teama de mine,dar iti impui contrariul.Tu crezi ca eu nu stiu ce simti,ca nu vad,ca nu inteleg ca viata ta,echilibrul ei,atarna pe umerii mei.

Vocea sa suna ca un sir de suspine.Simteam chinul psihic prin care trecea,si frica mea incepuse sa fie inlocuita cu un soi de mila,provenita din felul in care il iubeam:cu tot trupul si sufletul meu.Imi doream sa ii alin durerea dar eram impietrita si nu putea decat sa ascult.

S-a indepartat de mine si a continuat:

-Omor oameni,uneori in fiecare zi.Asta o fac,asta o voi face mereu.Si tu esti cea mai seducatoare prada a mea.Nu sti de cat timp iti doresc aroma sangelui tau.Iti vei gasi finalul chiar in aceasta noapte seaca,prostuta orfana,a soptit el cu ochii sclipitori.

Mi-am intors capul spre el,mi-am fixat privirea asupra sa si mi-am dezvelt gatul.Doream sa imi privesc moartea cu ochii,sa nu o las sa ma smulga in imparatia sa pe nesimtite,pregatindu-ma de durerea imensa de a fi secata de sange de cel in mainile caruia imi incredintasem viata.Si nimic nu mai conta fiindca,fara el,ma aflam deja in imaparatia Tanatosului.”

12 comentarii (+add yours?)

  1. BibbyEllen
    Dec 06, 2009 @ 10:13:39

    suuuuuuuuper:X:X:X:X:X

    Răspunde

  2. Maddy
    Dec 06, 2009 @ 10:33:40

    Uau .. după cum observ Brenda a avut o poveste de dragoste asemănătoare cu a Bellei numai că a fost mai ciudată.Scrii superb dar mi se pare că te lungeşti prea mult cu povestea Brendei.Aş vrea să revii la subiectul ficului-întâlnirea Bellei cu Edward după 25 de ani.Sunt curioasă de ce s-a semnat Bella „Isabella Black” şi de ce a plecat de lângă Edward;cum a fost transformată..cel puţin eu aşa am înteles..că e vampir.Aşa e?Lămureşte-mă.Oricum eu aştept următorul capitol cu nerăbdare fiindcă îmi plac ideile tale şi modul de a te exprima.

    Răspunde

    • andragel
      Dec 06, 2009 @ 23:45:26

      poate ca ma lungesc prea mult.Sunt constienta si singura de asta,asa ca o sa vad cum ma descurc.Eu am un mod de a scrie ‘pe parcurs’,cu prea putine idei prestabilite.
      xoxo

      Răspunde

  3. Roxy
    Dec 06, 2009 @ 11:25:04

    @MAdy.. si eu sunt la fle de curioasa :))
    ai scris cam to ce vroiam eu..
    si bella este vampir🙂
    foarte frumos :X
    Congratz :X
    Cand vine neeeext? :”>

    Răspunde

  4. Nadia
    Dec 06, 2009 @ 17:02:33

    Se pare ca ai inteles cu adevarat sensul cuvantului „grandios” . Deci nu pot sa spun altceva decat: e grandios capitolul.

    Răspunde

  5. Dia
    Dec 19, 2009 @ 12:07:20

    absolut genial:X

    Răspunde

  6. Adelyne9
    Dec 19, 2009 @ 23:08:14

    extraordinar:X

    Răspunde

  7. Caty
    Feb 08, 2010 @ 21:23:45

    IL adoe…:) bv pentru tot ce faci….
    pupici

    Răspunde

  8. Biii'
    Noi 20, 2010 @ 16:00:34

    Povstea Brendei e foarte trista . Mark a transformat.o, nu ?
    Am fugit la urmatorul capitol !
    >:D<

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: