XXXVI.Let’s runaway and don’t ever look back

You don’t have to feel like a waste of space
You’re original, cannot be replaced
If you only knew what the future holds
After a hurricane comes a rainbow

https://letsdooldandgray.wordpress.com/wp-content/uploads/2010/11/paramore-the-only-exception-acoustic-radio-nova-100-3-fm.pdf

Tacerea s-a lasat dupa acel schimb de replici,mai mult sau mai putin trist.Acum stiam multe si cunosteam putine.

Dureros-dureros ca eu crezusem ca nu il cunosc pe el.Eu nu ma cunoscusem pe mine.Eu nu eram sigura de cine sunt , de ce vreau, de ce merit.

Poate batranetea ma facuse mai inteleapta.Poate transformarea imi dezlegase gandurile.Poate nu ma mai temeam.Aveam o eternitate pentru curaj,si liniste,si iubire.

Respiratia lui Edward se simtea calda pe pielea mea.Soarele meu radia din nou caldura-caldura adevarata acum ca il simteam fierbinte in fiecare punct in care trupurile ni se atingeau.Frigea placut si dureros.

Amandoi stam in tacere,ascultand ploaia cum se scurge din stele,aluneca din nori si se izbeste de streasina ritmat ,intr-un fel linistitor si monoton.

Brusc,am simtit caldura mult prea apasatoare.Simteam nevoia de aer,de intimitate-nu prea multa si totusi.

Am parasit patul ravasit,mi-am agatat pe umeri capotul si am iesit pe imensul meu balcon.

Da,ploua,inca ploua,insa stelele erau prezente si,intr-un colt,sclipea luna. Aici era usor racoare,lucru partial ciudat dat fiind ca in New Orleans verile sunt inabusitoare si noaptea.

Nu l-am auzit pe Edward venind.Acel mers de felina ce il caracteriza,il ascunsese.Sarutul depus pe ceafa mea s -a simtit ca un fier incins,sagetandu-ma pana in adancul oaselor.Am suspinat usor si m-am intors sa-l privesc

Ochii sai erau perfecti cand mi-au intalnit privirea.Doua globuri fragile de topaz ce pareau sa vrea sa ma inchida in sfera lor.Si asta vroiam si eu.

Vroiam sa traiesc imensitatea iubirii fara granite.M-am apropiat si i-am atins buzele intai fragil,pentru a simti un gust de demult pierdut apoi fierbinte,aprig,intens,cu o salbaticie ce nu am avut-o nicicand ca om. Simteam impulsurile cum ni se zbateau sub piele.Era nebunie,pura , era iubire libera,era caldura ce imi lipsise. Buzele i-au coborat spre gat,trasand curbe violente,si cand mi-a susurat in ureche sublimul „te iubesc” nu l-am mai contrazis. „Si eu te iubesc.Mi-ai lipsit”.

Am lasat curentul sa circule nestingherit,pana cand cerul a fost si el navalit de pasiune.Un fulger,urmat curand de un tunet,au intrerupt sirul nestingherit de intrepatrundere a sentimentelor. Ca la un semn,amandoi ne-am intors spre terasa.Am intins mana in afara si am simtit ploaia intetindu-se.

In toata acea nebunie pluviala,vocea lui Edward s-a auzit clar:

-Ai idee de cate ori as fi vrut sa fiu un fir de ploaie ce sa te izbeasca pe par,coborand lent,imbratisandu-ti umerii, mangaindu-ti mainile,sarutandu-ti coapsele?

-Eu preferam sa fiu vantul pe care nu il vezi dar al carui fior primar te nelinisteste,te face sa simti ca exista.

I-am auzit zambetul.

-Poate nu este o idee rea sa fim doar doua picaturi de ploaie pentru toti ceilalti,si unul pentru celalalt sa fim adieri datatoare de viata.

Imi placea sa ii aud vocea,de o muzicalitate iesita din comuna,ce aducea cu susurul ploii,vocea a carei amintire mi-a terfiat gandurile,cand parea pierduta cu desavarsire.Si-a trecut o mana de-a lungul spatelui meu si eu mi-am ingropat fata in umarul sau,imbatandu-ma cu esenta lui unica,pentru un moment.

Apoi am incercat sa aduc o nota de uzual vietii noastre.

-Inca faci pe elevul?

El m-a privit curios,apoi a clatinat din cap a negatie.

-Nu.M-am oprit.

-De ce?

Umeri sai s-au inclinat.

-Prea multe amintiri dureroase. In plus,nu te puteam cauta si sa ma si straduiesc sa fiu un elev model.

Acum am zambit eu.

-M-ai cautat un sfert de secol.

Din nou,a clatinat din cap.

-Nu.O mare parte doar te-am urmarit.

-Ce viata!

-Si tu,cum ti-ai umplut timpul.

-Eu sunt… hm….translator.

-De ce limba?

Nu pot sa spun.Nu pot sa spun.Nu pot…

-Mandarina.E un soi de…chineza.

Am zambit fortat,insa Edward parea usor terifiat.

-40000 de caractere,daca nu ma insel?

-Ma tine ocupat.Si a durat mult sa invat.

-De ce ?

-De singuratate,de durere,de lipsa,de…

Am tacut,de teama sa nu dau din nou drumul unui suvoi de vorbe ce ar putea starni un soi de vinovatie.Dar el era inca amuzat.

-Sau puteai sa iti iei un animal de companie.

-Sau asta.

Sunetul prelung,ascutit al telefonului a intrerupt acest moment atat de normal incat m-am simtit usor jignita.

-Nu raspunde.

Murmurul lui parea mai degraba enervat.

-Poate fi important.

-Poate fi prietena ta mica si enervanta.Si o sa iti zica ceva.Ceva rau.Si s-a zis cu mine.Cu noi.Si nu pot.Nu.Pot.

Vocea sa tremura si ochii sai devenisera dureros de tristi.Mi s-a strans inima.I-am luat mana in mana mea si am privit tremurul ei usor,ca si cum ii puteam simti inima palpitandu-mi in palma.L-am privit fix in ochi.

-Nu imi pasa ce o sa zica ea. De acum,fac ce vreau eu. Si eu te iubesc.Si nu o sa o lasa pe prietena mea sa schimbe ceva.

L-am sarutat subtil si m-am indreptat spre telefon,insa in pragul usii m-am intors spre el si am adaugat.

-Si,pentru cultura ta,Brenda NU e mica si enervanta.

Vocea din telefon NU era a Brendei si sunt sigura ca vocea mea a sunat mai degraba inecata de ras cand am strigat spre Edward:

-Sora ta cea mica si enervanta e la telefon.Vrea sa vorbeasca cu tine.Ce-i spun?

Intr-o clipita,a fost langa mine si mi-a smuls receptorul cu o privire fals iritata.

Eu m-am multumit sa ma asez pe marginea patului si sa imi misc picioarele inainte si inapoi ,pierduta in lumea mea,pentru a nu incerca sa ascult ce vorbesc.

De-acum,mai aveam un pas de facut pana la liniste.Urma sa ii infruntam si,oricat am fi avut cu noi dreptatea,eram terifiata.Pur si simplu,ei aveau ceva ce ma speria.O privire.O expresie. Si teama de a spera . De a spera ca inca as putea avea o fiica.

-O sa te ajut.

Vocea lui Edward a sunat raspicat.Probabil ca uitasem sa gandesc in liniste.Acum stiam.

Stiam ca vroia sa ma ajute sa imi gasesc fiica.Sau dreptatea.

Sau pe amandoua.