XV.Edward’s Lullaby

‘You inspired this one’

Simteam din nou acel frig aprig ce ma cuprinsese atunci,demult.Era acea senzatie de gol si prabusire imposibil de oprit.

Nu puteam numara scrisorile Bellei.Ea scrisese zilnic pagini lungi,incarcate de suspine inabusite si sentimente refulate.Erau urlete de durere si gemete de frustrare.Bella nu uitase nimic.Anul,acel an era inca asa dureros de prezent in mintea ei:

‘Crezi tu ca mintea umana este atat de penetrabila?Nu simt decat suferinta in forma ei cea mai cruda.Buzele ma ustura,caci ele poarta amintirea buzelor tale tari,pe care cu atata fericire le sarutam candva.Ma inteapa,Edward,ochii,si lacrimi ard pe obrajii mei.De ce nu vii,ingerul meu frumos,de ce?’

‘Timpul trece impasibil.Ceilalti se misca,traiesc,sunt fericiti.Eu sunt o moarta vie.Ai promis ca nu mi-ai luat sufletul.De ce m-ai mintit iubire?’

‘Fiecare secunda ma destrama,ma rupe si ma sfasie in atat de multe parti unice incat acum ma simt imprastiata in milioane de mici bucati ce supina dupa tine.Inima mea striga cu disperare numele tau,in batai asa dureroase…

Nu pot inchde ochii,caci vad imaginea ta,si ma ineaca plansul.Nu pot dormi,caci te visez,si aceste vise sunt asa reale incat imi taie rasuflarea.Fiecare dimineata este mult prea ingrozitoare.

Cand ajung la momentul despartirii urlu.Stii ce inseamna un urlet?Este o eliberare.Tipetele mele sunt singurele guri de are ce le mai respir.Aroma ta inabusitoare este pretutindeni,si fiecare suflu este chinul suprem.Cand ai incetat,Edward,sa ma iubesti?’

‘Golul este imens si eu ma prabusesc in el.Astazi,am cazut pe scari.Tipic,nu?

A curs sange.Acum mi-as fi dorit cu disperare sa fie acolo Jasper sa ma imbratiseze cu pasiune,sugand viata din acest trup ce nu mai imi apartine si care nu mai inseamna absolut nimic pentru mine.Este doar o cusca pentru sufletul meu disperat.As vrea sa evadez din el,sa pot zbura cu vantul,sa te gasesc si sa iti murmur dragostea.

Ai promis ca va fi ca si cum nu ai fi existat.De ce esti mai prezent ca niciodata si ma torturezi?Daca ai plcat,de ce nu ai luat si aceste sentimente.As vrea sa ma dezic de tine,dar nu pot.Eu continuu sa te iubesc’

‘Sunt condamnata la viata sociala.Doamne,oare nu am suferit indeajuns?Viata sociala.Care dracu’ viata,Edward?Nu te mai am pe tine,pe Alice,nu mai am prieteni,doar o multime de straini dusmani mie.

Dar trebuie sa primesc sentinta.Gandul de a fi fortata sa plec in acel orasel insorit ma distruge.In Forks ma pot incalzi cu amintirea ta ce ma insosteste pretutindeni.Dar ce voi face in acel oras fierbinte unde fiecare fir de nisip este strain de tine?Nu as putea suporta sa incep sa te uit.Nu m-as mai putea agata de nimic real.As iubi doar o idee.Si tu nu esti doar o idee,nu-i asa?’

Ma simteam strain de ea,atat de strain…Crezusem ca puteam suporta ceea ce simtise ea?Ma luptam cu o furtuna.Simteam durerea fierbandu-mi in inima,asemeni unui foc de neoprit,arzator si nemilos.

Am cautat in memory stick cantecul meu de leagan.Am gasit o compilatie de cantece al Bellei.Dar primul era cel special.Acel cantec de leagan al meu.

Inainte sa il deschid am realizat ca pusese langa el si o descriere.Nu una scurta.Nici una prea lunga.

‘Nu il vei asculte niciodata.Nu vei stii ca exista.Dar va exista.Fiecare dintre clapele pianului arde asa de tare atunci cand il las sa se compuna.Mi-a luat 10 ani sa am curajul sa il scriu.

Vezi,acum daca m-ai vedea,as avea sanse sa ma placi.Stiu pana si sa cant la un pian.As vrea sa spun ca este un pian frumos.Dar ma mut des.Nu pot suporta sa acumulez amintiri.O,nu.Asta ar fi deja dureros,si tu stii deja prea bine la ce nivel simte un vampir durerea.’

Ma simteam las ca incetasem a mai citi povestea ei,pentru ca nu rezistam cantitatii uriase de suferinta.

O,stiam cum simte un vampir.Stiam mult prea bine.Orice farama din orice traire umana se amplifica de mii de ori,in atatea nuante incat nu le poti numara.

Durerea se razvrateste in tot trupul.Ucide,taie,rupe,arde.Nu ramane o celula ce nu simte durerea.Nu poti gandi,nu poti vorbi.Te lasi prada ei si simti cum te patrunde in fiecare membru,in fiece organ.

‘Ironia sortii e atat de cruda.Sa raman intiparita in aceasta forma etern,fara a putea scapa vreodata de aceste trairi pe care le iubesc si le urasc mai mult ca orice.Imi biciuesc tot corpul.Ma tortureaza dar tanjesc dupa ele.

Si chiar daca nu ne ne vom mai intalni niciodata in eternitate,eu tot te voi iubi mereu.’

Toata acesta tristete avea si un sambure de fericire:fusese transformata si inca ma iubea.Cata iubire purtase acest om incat rezistase pana la transformare?Cata?

Mi-am adunat fortele si am deschis cantecul,iar forta sa m-a izbit.Ma asteptasem la multe,dar cantecul le intrecea pe toate.

Si aceasta melodie descria iubirea.Iubirea ce ea inca mi-o simtea,trecerea anilor,si imposibilitatea de a se resemna in fata pierderii a ce adora ea.Despre cum ma va astepta,pentru ca altfel nu poate.Despre cum ma uraste pentru ca este indragostita de mine.

Despre cum ma asteapta mereu,si despre durerea de a nu i se implini asteptarile.Era un cantec dur si dulce.Mi- o puteam imgina pe Bella.Asa fruomoasa incat iti taia respiratie,degetele ei subtiri apasand clapele grele de pian,in incercarea de a se elibera.Cantecul era asa de sfasietor,si asa de interesant compus.

‘Nu voi recupera nicicand ce am pierdut.Inima mea nu se mai vindeca-am suferit prea mult.Nu pot invata din trecut si nu reusesc sa ma vindec de iubire.

O singura data te-am mai vazut in 25 de ani.Si nu mi-am putut lua ochii de la tine.Si nu ii pot lua.Esti mereu acolo,sub pleoapele mele moi.Esti asa frumos incat mi se strange inima.

Cand cant,tu te apari din neant.Si te asezi langa mine.Si ochii tai asa frumosi ma privesc tristi.Si eu continuu sa cant.Si cand ma opresc tu pleci.

Uneori,nu ma opresc ore in sir.Cant din nou si din nou.Si te iubesc.’

Intr-un final,cantecul s-a stins.Ma simteam absorbit.Ma durea puterea unor sentmente impartasite de mine,despre care Bella pierduse orice iluzii.Doua inimi amortite pe vecie si care inca se plang reciproc.

Vampirii nu pot plange.Imi simt ochii umezi,si poate plang,poate imi imagineze,dar simt picaturi fine de apa crestandu-mi obrajii.Si buzele mele soptesc:

‘Nici eu nu imi pot lua ochii de la tine fiindca si dincolo de eternitate te iubesc.’

––––––––––––––––––––––––––––––––

Da,am schimbat cantecul de final pentru ca celalalt parea prea masculin.Ramane la latitudinea voastra daca il vreti din nou pe acesta sau il pastram pe cel nou.
The old one:

The New One:

Motivele nu sunt prea clare pentru mine.Cel mai relevant ar fi faptul ca cel nou este compus pentru line vocala feminina si este ceva mai tragic.Comentati daca/daca nu va place.XOXO